Un medic și o asistentă au avut relații sexuale în secţia de terapie intensivă unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19

O asistentă medicală şi un medic care îşi desfăşoară activitatea la Secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt cercetaţi de Consiliul etic a unităţii medicale pentru că ar fi avut relaţii intime în spaţiile spitalului. O sesizare anonimă a fost trimisă conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dar şi Ministerului Sănătăţii cu privire la aventurile celor doi.    Mai mult decât atât, în sesizare se arată că asistenta a fost depistată pozitiv la testul de COVID-19 şi că s-a aflat în aceeaşi încăpere cu medicul.

”În perioada 19 – 26.10, acesta (medicul rezident – n.r.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră, (…), asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Problema este că, colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă: În data de 26.10.2020, deşi doctorul (…) a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru (…), a venit la serviciu, în cadrul secţiei ATI, fără să intre în izolare, reuşind să se înregistreze, în această perioadă, cât şi premergătoare, foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri”, se arată în sesizarea care a fost trimisă conducerii spitalului şi Ministerului Sănătăţii.   

În aceeaşi reclamaţie se mai arată că secţia a fost transformată într-un bordel: „A transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel, în sensul că, în loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet, unde întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc“. 

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu nu a putut fi contactată pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *