Biserica Vovidenia din Botoșani, în sărbătoare. Slujbă specială, cu un sobor de preoți, în această seară

Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani își sărbătorește hramul. Astfel, vineri, 20 noiembrie, de la ora 17.00 va avea loc Vecernia Mare și Slujba Litiei cu un sobor de preoți.

De asemenea, sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 07.30 va fi Utrenia, de la 09.20 Sfânta Liturghie, iar de la 11.00 pomenirea ctitorilor, slujitorilor și credincioșilor Bisericii Vovidenia, adormiți în Domnul.

Biserica Vovidenia este una din bisericile mari ale municipiului Botoşani. Lăcaşul a fost construit din piatră şi cărămidă între anii 1834-1838 de către familiile de boieri Cârstea şi Varlaam (Baronul Ioan Cârstea, Spătarul Gheorghe Varlaam, Grigore Varlaam şi fraţii săi). Este ctitorită în timpul domniei voievodului Mihai Grigore Sturza, pe locul unei bisericuţe din lemn, ridicată de Manole Varlaam. Este zidită în formă de cruce, cu ziduri masive, până la 1,6 m grosime, cu ferestre foarte mari, turn clopotniță foarte înalt zidit peste pronaos. Capitelurile grecești dau o expresie neoclasică construcției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *