Femeie declarată moartă deși era vie. Groparii: ”Ni s-a zis să nu mai săpăm, că a înviat”

Caz straniu trăit de groparii din Braşov. După ce au fost anunţaţi să sape o groapă pentru o bătrână de aproape 90 de ani, ei au primit un telefon prin care li s-a spus că nu mai e cazul să facă acea lucrare, pentru că femeia „a înviat”.

Ana Tăbârcea, o femeie de 89 de ani, din Predeal, a fost declarată decedată de medicul de familie. Totul, după ce asistentul personal care o îngrijea a constatat într-o dimineaţă că bătrâna nu se mai trezea, aşa că a chemat doctorul, scrie observatornews.ro.

Medicul de familie, certificat de deces pe baza unei examinări vizuale
Medicul de familie a venit la locuinţa femeii, a văzut-o, dar nu i-a urmărit semnele vitale, de teamă nu fie infectată cu coronavirus. Aşa că, pe baza unei examinări vizuale, a emis certificatul constatator al decesului.

Odată declarată moartă, groparii au fost anunţaţi să pregătească locul la cimitir, iar angajaţii de la pompe funebre au venit să o ia pe bătrână, să se ocupe de caz.

„(…) Mi-au spus că doamna este acoperită cu o pătură, iar noi când am dat pătura la o parte să o preluăm, dânsa încă respira”, a povestit Florin Beliță, administrator firmă pompe funebre.

Femeia paralizase, a fost dusă la spital şi tratată, chiar în timp ce era declarată moartă. La spital, personalul a anunţat Poliţia că femeia, deşi în viaţă, avea eliberat un certificat de deces.

Gropar: Noi ne-am apucat de groapă şi pe urmă am primit telefon să ne oprim, că femeia a înviat
„Noi ne-am apucat de groapă şi pe urmă am primit telefon de la administraţia bisericii să ne oprim, că femeia a înviat”, povestește groparul.

În acest caz, Poliţia a deschis un dosar in rem pentru neglijenţă în serviciu şi vătămare corporală din culpă.

„Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că în urma solicitării unei examinări medicale privind posibilul deces al femeii de 89 de ani, s-a eliberat un act prin care s-a constatat decesul persoanei”, a declarat Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

De asemenea, şi Colegiul Medicilor face propria investigație, pentru a stabili răspunderea doctorului care a constatat decesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *