FOTO Accident grav! Un TIR a intrat într-o casă, unde o fată de numai 16 ani a fost prinsă sub dărâmături

Un accident teribil s-a petrecut în județul Neamț, acolo unde un TIR s-a ciocnit de un autoturism, după care a intrat într-o casă. Locuința s-a dărâmat, iar sub dărâmături a fost prinsă o fată de 16 ani care a suferit răni grave.

Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost înștiințati despre un accident rutier produs în localitatea Bălțătești.

Accidentul s-a produs între un camion și un autoturism, iar autotrenul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-o locuință, pe care a dărâmat-o. Sub dărâmături a fost prinsă o fată de 16 ani, care se afla în casă în acel moment.

Adolescenta a fost scoasă de sub moloz chiar de părinții ei, până la sosirea forțelor de intervenție, primind ulterior și îngrijiri medicale la fața locului. 

Și șoferul TIR-ului a fost blocat în cabină, fiind nevoie de intervenția celor de la DSU pentru a putea fi scos. 

Sursa: Antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *