Localitățile din județul Botoșani unde asistenţii medicali comunitari, abandonaţi de Guvern, devin eroi în războiul cu boala

Foto: antena3

Lipsiţi de medici şi de tratament, sute de mii de români care trăiesc la sate duc o luptă inegală cu pandemia. Sunt victime sigure în faţa unui sistem care i-a abandonat de mult, iar acum le pune cruce. Singura lor speranţă stă într-o mână de oameni – în asistenţii comunitari, informează antena 3.

În fiecare zi, asistenţii comunitari bat pe jos zeci de kilometri pentru a consulta bătrâni uitaţi de lume şi pentru a le aduce alinare în inimi. Cetăţeanul C vă prezintă povestea acestor eroi pe care statul îi ignoră, într-un nou episod al Campaniei România – Boală Lungă.

Adăşeni, judeţul Botoşani. O comună cu 1500 de oameni, aproape de graniţa cu Republica Moldova. Pe uliţele pline de noroi, o femeie umblă din casă în casă pentru a duce medicamente bătrânilor. Se numeşte Alina Axinie şi este asistent comunitar.

Asistenta îi ajută pe vârstnici să fie consultaţi prin telefon de medicii din comunele învecinate şi, împreună, decid diagnosticul şi tratamentul. Aşa se face la ţară, acolo unde doctorii sunt din ce în ce mai puţini.

„Alina este un Dumnezeu pentru mine. M-a ajutat şi cu soţul meu. A murit de cancer, l-a ingrijit fata. Să-i dea Dzeu sănătate și la familia ei.”, spune o localnică ce primeşte ajutor de la asistenta comunitară.

Părăsim gospodăria lui tanti Tiţa şi mergem la nea Aurel. Tot pe jos, tot prin noroaie.

Bătrânul şi soţia lui sunt grav bolnavi. El cu TBC, ea imobilizată la pat. Din cauza pandemiei, nu-şi găsesc loc în spitale. În lipsa unui medic în sat, îşi duc singuri chinul, acasă.

În toată ţara sunt aproximativ 1.500 de asistenţi medicali comunitari. Iar misiunea lor este să-i ajute pe oamenii de la ţară să trăiască mai bine. Alina Axinie este unul din aceşti asistenţi.

„Cred că suntem singurii de sistem care cunoaștem de la prenatal, de la gravida și pana la ingrijiri paleative. Ai câte un pic din toate domeniile. Și știm din toate domeniile.”, spune Alina Axinie, asistent medical comunitar în comuna Adăşeni.

Femeia merge în fiecare zi 20 de kilometri pe jos pentru a-şi vedea pacienţii. Mulţi sunt bătrâni şi rămaşi ai nimănui.

În sat există un cabinet, chiar unul modern, refăcut de primar pentru a atrage un medic. De doi ani însă, de când a plecat ultimul doctor, nu mai vine nimeni.

„Oamenii sunt efectiv disperati. Vin la primarie si cer medic. Am intervenit cu adrese peste adrese la Consiliul Judeţean, la Casa de Sanatate. Da, se va rezolva, se va rezolva.”, ne-a declarat Constantin Dresleucă, primarul comunei Adăşeni.

Tot asistentele au grijă de oameni şi într-o comună alăturată, Manoleasa. Aici, un medic care vine cam de două ori pe săptămână din altă localitate s-a îmbolnăvit de COVID.
Monica Moldovanu – asistent medical comunitar Manoleasa: „Luăm o tensiune, o glicemie, cu ce putăm să-i ajutăm. dacă le putem aduce medicamente şi mai bine.”

Astfel de cazuri sunt tot mai dese la sat, pentru că medicii în vârstă ies la pensie, iar în locul lor nu vine mai nimeni. Tinerii preferă să rămână la oraş. Este un fenomen care durează de ani de zile şi căruia niciun Guvern până acum nu i-a găsit vreo soluţie.

L-am întrebat şi pe premierul Ludovic Orban când va veni cu un plan concret pentru a-i atrage pe medici în mediul rural. 
reporter: Cea mai bună soluţie, spun medicii de familie, este instituirea unui spor pentru la ţară. Efectiv, pentru cei care merg la ţară să li se dea o sumă de bani.
Ludovic Orban: Cu siguranţă, am gândit mai multe sisteme de a stimula, în primul să se ducă spre medicina de familie şi apoi să se ducă în acele locaţii unde e nevoie de medici de familie.
reporter: Le vedem, în viitorul apropiat, puse în practică? Un an, doi?
Ludovic Orban: După ce vom avea majoritate parlamentară.

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *