Un cunoscut medic face previziuni sumbre: Vom avea înmormântări de Crăciun! Se cere carantină totală pentru România

Foto: ZUMA Press

Octavian Jurma, medic și cercetător în Timișoara, cel care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției epidemiei, consideră că numărul de decese va continua să crească dacă autoritățile nu vor impune un lockdown total pentru două săptămâni.

”Numărul de decese a început să crească la două săptămâni după numărul de cazuri și se poate urmări destul de precis care va fi acesta, pe baza acestei anticipări simple, care este rata de mortalitate raportată la numărul de cazuri detectate, Case Fatality Rate.

”Numărul de decese va continua să crească”

Spre exemplu, marți, rata de mortalitate a fost de 2,6, asta înseamnă că la cele 7300 de cazuri sunt 177 de morți. Pe baza ei se poate anticipa că din numărul de cazuri care s-au detectat astăzi, din aceste cazuri, atâtea decese vor fi în două săptămâni.

Din acest calcul se va vedea că numărul de decese va continua să crească și aceasta este cea mai mare problemă cu aceste curbe. O să depășim 1000 de decese pe săptămână.

Numărul de decese va continua să crească, chiar dacă numărul de cazuri va scădea”, spune epidemiologul Octavian Jurma, conform gandul.ro.

”Momentul oportun pentru carantina totală”

Epidemiologul spune că săptămana aceasta este momentul oportun pentru a intra într-o carantină totală. Președintele Klaus Iohannis a declarat însă marți, într-o conferință de presă, că nu este luată în calcul o carantină totală în perioada sărbătorilor de iarnă.

”Noi la ora aceasta nu mai putem interna oameni suficient de repede și nu îi mai putem trimite în izolare atât de repede față de cum se mișcă epidemia. În halul ăsta sunt copleșite DSP-urile.

Acest lockdown parțial este foarte util pentru că mulți oameni l-au interpretat ca un lockdown total. Săptămâna aceasta este o oportunitate să escaladăm la un lockdown total, așa cum a făcut și Belgia. Așadar, carantina totală este inevitabilă”, spune Octavian Jurma, conform sursei citate.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *