Avertismentul Poliției de Black Friday

Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte 15 state, participă la campania internațională dedicată comercianților on-line ,,Vinde în siguranță”.

 Activitatea are ca obiectiv informarea comercianților on-line cu privire la cele mai bune măsuri de siguranță pe care le pot lua, în contextul viitoarelor campanii comerciale.

 Black Friday sau Cyber Monday se apropie, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru companii, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime comercianții și cumpărătorii.

 Campania din acest an se adresează comercianților care vând on-line – #SellSafe (#VindeÎnSiguranță). Prin această campanie de conștientizare, lansată astăzi, agențiile de aplicare a legii din 16 țări s-au alăturat Centrului European de Criminalitate Cibernetică (EC3) al Europol și Merchant Risk Council, pentru a împărtăși sfaturi practice cu privire siguranța cumpărăturilor on-line.

Campania se desfășoară sub egida eComm2020 și vizează, în mod special, comercianții on-line, ajutându-i să identifice mai bine fraudele pe platformele lor și să ia măsuri pentru a-și proteja afacerea și clienții împotriva acestor atacuri.

 Cum să vă protejați afacerea în mediul on-line:

 • Cunoașteți-vă produsul: unele produse sunt mai riscante la vânzare ca altele. De exemplu, vânzarea articolelor mici, ușor de revândut, care au deja cerere mare, este mai riscantă decât vânzarea articolelor concepute personal.

• Cunoașteți-vă clientul: dacă acceptați plăți cu cardul și expediați bunuri valoroase către clienții dumneavoastră, este bine să știți către cine trimiteți articolele.

• Stabiliți un mijloc de plată sigur: procesatorul dumneavoastră de carduri vă poate sfătui. Alegerea unui mijloc de plată sigur va limita riscul de fraudă.

• Utilizați un serviciu de livrare de încredere: alegeți o metodă de livrare unde puteți fi siguri de manevrarea profesionistă a mărfurilor dumneavoastră și gestionarea corectă a disputelor privind livrarea.

 Mai multe sfaturi despre cum să vă protejați pe dumneavoastră  și afacerea dumneavoastră împotriva fraudelor electronice găsiți aici:

https://www.europol.europa.eu/ecommerce/emerchants

 Mai multe sfaturi generale despre cum să faceți cumpărături on-line în siguranță sunt disponibile aici: https://www.europol.europa.eu/ecommerce

Sursa: comunicat IPJ Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *