FOTO & VIDEO! Controale pe timp de noapte la Botoșani. Zeci de mașini trase pe dreapta și amenzi de peste 13.000 lei

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, dar și mijloace de transport în comun, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean. 

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 7 acțiuni punctuale, în sistem integrat, în cadrul acestora fiind controlate 114 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 37 de  mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.500 de lei, dintre acestea, 65 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și o sancțiune pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea, se mai arată în documentul IPJ Botoșani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *