Soartă cruntă pentru o femeie din Botoșani, care a rămas paralizată după un accident rutier. „M-am trezit captivă în propriul corp. Fiica mea mă striga plângând, soțul își dădea ultima suflare”

Mirela Micsodan, o femeie din comuna Roma, trăiește o adevărată dramă. Un accident rutier i-a distrus efectiv viața. Soțul a murit în impact, ea a rămas paralizata, iar fiica sa e crescuta de sora ei.

Mi-e foarte greu sa ma adun, sa-mi expun viata privata, si sa povestesc amanunte care sunt tare neplacute si foarte dureroase pentru mine. Dintotdeauna am respins ideea de a aparea public si sa cer ajutor. Mi s-a parut foarte umilitor. Din nefericire viata m-a adus in punctul in care nu mai am de ales”, își începe povestea femeia.

De 15 ani se chinuie să supraviețuiască, dar neavând suportul Statului, aceasta a ajuns să ceară ajutorul semenilor. Fiind o femeie căreia i-a plăcut să muncească, să lupte pentru ceea ce are, faptul că acum este neputincioasă și nu se poate descurca singură îi provoacă o durere și mai mare. 

„M-am trezit captiva in propriul corp”

Am supravietuit unui tragic accident rutier din Aprilie 2005, cu grave sechele: o fractura de coloana cervicala soldata cu o paralizie totala,dar sistemul de protectie sociala existent in tara noastra ma lasa sa mor cu zile. In Aprilie 2005, eram o tanara de 29 de ani si jumatate, cu vise si idealuri, ca orice tanar cu potential din ziua de astazi. Locuiam in Bucuresti, eram la Facultatea de Sociologie-Psihologie, lucram in selectie si plasare forta de munca si-mi cresteam fetita de 1 an si jumatate, cand un tragic accident auto avea sa ne transforme radical cursul vietii. Sotul meu a murit in accident, fiica mea a scapat cu rani minore, iar eu am ramas paralizata complet.  M-am trezit captiva in propriul corp, ca nu mai pot sa-mi misc mainile,picioarele si nici corpul. Fiica mea in varsta atunci de 1 an si jumatate, ma striga plangand, eu devenisem un om total paralizat ce nu mai putea sa iasa din masina si sa mearga sa o ia in brate, iar sotul meu isi dadea ultima suflare aruncat langa masina. Pusa in fata unei asa situatii, neputand sa sustin financiar plata personalului de ingrijire necesar pentru mine si copil, a trebuit sa iau decizia de a parasi locuinta si de a ne muta la 460 de km, eu in casa parinteasca, intr-o comuna din Botosani, iar fiica mea sa locuiasca la sora cea mare in Botosani, la 15 km de mine”, povestește botoșăneanca.

Soțul său a fost înmormantat in Bucuresti, in timp ce ea era in reanimare la neurochirurgie Spitalul Floreasca, dupa operatie pe coloana, dependenta de aparatele ce-i sustineau viata, fara prea mari sanse din partea medicilor de a scapa cu viata.

15 ani de izolare totală

Eu am aflat ca el a murit abia dupa ce l-au inmormantat, iar la mormantul lui nu am putut sa ajung niciodata (desi imi doresc), din cauza acestei situatii medicale aparute si a lipsei de ajutor in acest sens. Cei 15 ani mi i-am petrecut intr-o izolare totala, doar intr-o camera din casa parinteasca, alaturi de mama mea in varsta, si de femei din sat angajate pe post de ingrijitoare.  Fara viata sociala, o iesire intr-un parc, fara a-mi permite internari pentru recuperare medicala, nu am putut sa merg nici macar la un cabinet stomatologic”, povestete, plină de durere, femeia.

Casa în care locuiește  e veche de 55 de ani, cu praguri si trepte, fara rampe de acces si strada e neasfaltata.  E fara: baie, gaze, canalizare, centrala.  Incalzirea se face la soba cu lemne si cu inca un calorifer electric. Casa e improprie pentru a avea un trai macar decent, „traind o tetraplegie si dezvoltand o imunitate foarte scazuta din cauza traumatismului vertebro-medular, a izolarii si lipsei de interactiune sociala si pe fondul sechelelor dupa niște bronhopneumonii”.

Locuind in aceste conditii, de 15 ani ma spal pe canapea, cu lighean si
galeti cu apa, ceea ce e foarte greu pentru comfortul si igiena personala dar si pentru personalul de ingrijire.  O persoana cu tetraplegie are nevoie de o camera izolata termic, baie,  temperatura constanta furnizata de o centrala, carut electric adaptat nevoilor, bicicleta medicala ,etc… Toate aceste lucruri imi lipsesc cu desavarsire, creand o atmosfera de lucru si o munca grea pentru personalul de ingrijire. Nu mai am aragaz, gatesc la un resou in camera in care si locuiesc. Frigiderul e vechi, de peste 23 de ani, si ma lasa si el. Canapeaua pe care stau de 13 ani e uzata de se desprinde, salteaua e foarte uzata…..totul e vechi si foarte uzat.Acoperisul casei are fisuri iar la ploi se infiltreaza apa. Soba e veche, risc autoaprinderea, Lemne de foc si nici bani nu am si e 15 Octombrie…..In pereti si structra casei au inceput sa apara fisuri importante. Ma ia groaza cand privesc in jur. Efectiv nu mai stiu ce inseamna linistea si viata fara stres”, spune botoșăneanca.

Tetraplegia inseama paralizia mainilor, a picioarelor si a corpului de
la gat in jos; in plus: probleme pulmonare- respiratorii, digestive, de
vezica, de imunitate: alergii,etc.

Am nevoie permanenta de asistent personal, 24 de ore/24, in conditiile in care Statul ne plateste doar un asistent 8 ore/zi, cu un salariu minim pe economie , si acesta deloc motivant,  fara weekend-uri si sarbatori legale, diferenta de 16 ore suntem lasati la discretia destinului, traim sau murim, depinde cum ne-o fi norocul. Eu neputand sa fac nimic, nici sa mananc singura, sa beau apa, sa ma imbrac sau intorc in pat singura. Din cauza lipsei de izolatie si a faptului ca e veche casa, depind de o soba pe lemne care functioneaza continuu, zi si noapte, din Septembrie pana-n Mai uneori, si de un calorifer electric ce-mi incarca facturile si la 1200 de lei, o data la
2 luni, in intervalul mentionat, fiind nevoita sa platesc sume astronomice cu mult peste puterea mea financiara, in conditiile unui venit de 500 lei indemnizatia de handicap si 800 de lei- pensia de boala”, spune femeia.

Într-un azil nu poate trai din cauza imunitatii deficitare: in contact cu oamenii cu boli transmisibile dezvoltă afectiuni medicale complexe care-i pun viata in pericol. De aproape 3 ani a ramas si fara ajutorul oferit de mama sa.  Ea a murit in ianuarie 2018, in spital. 

„Ambii parinti mi-au murit, sunt singura pe lume si nu mai am suportul nimanui. De 3 ani duc o lupta contracronometru pentru sustinerea nevoilor financiare pentru a plati personalul ce suplineste activitatile pe care le faceam cu mama mea: infirmiera, asistent,ingrijitoare. Am inchiriat si locuinta din Bucuresti si tot nu am rezolvat situatia.  Din cauza dificultatilor financiare, am trait doar din imprumuturi de la rude, prieteni, vecini si cunoscuti. Am avut prieteni care au renuntat la banii imprumutati, altii au mai donat fise fiscale, etc.  Mi-am vandut din lucruri ….. chiar si carutul electric. Detin un sfert din locuinta din Bucuresti, dar nu-l pot valorifica, fiind in coproprietate cu fiica mea minora. Casa parinteasca este momentan in proces de partaj. Suntem 3 surori. Celelalte 2 surori au deschis proces de mostenire in care au cerut sa li se atribuie lor 2 exclusiv casa. Si aici este incert viitorul imobilului. Depinde de ce va hotari Judecatorul. Sunt la o rascruce de drumuri incerte. Ma simt asemenea condamnatului la moarte care-si astepta sentinta. Mi se va mai da o sansa la viata sau aici se sfareste totul. Depinde de hazard. Se va gasi vreo fundatie de profil sau cineva potent financiar, care sa-mi inteleaga tragedia si sa ma sustina financiar pentru un timp?”, este strigătul plin de durere al femeii.

Aceasta are nevoie de cheltuieli vitale: factura de energie -500 lei/luna, lemne pentru incalzit(9 luni pe an) -600 lei/luna, infirmiera si asistent medicali -pentru proceduri care necesita servicii medicale de specialitate -1400 lei/luna, cheltuieli de personal pentru 16 ore pe care Statul nu le acopera- 2000 lei, cheltuieli lunare imperios necesare cu dispozitive si consumabile medicale-500 lei/luna, cheltuieli pentru alimente si cele necesare traiului de zi cu zi,celelalte facturi -1500 lei/luna.

„Iar daca  domnii judecatori din apel vor decide in favoarea mea la
partaj, casa fiind foarte veche, avand o valoare mica, necesita lucrari
de renovare si adaptari: baie, rampi, scos praguri, o soba sau centrala,geamuri termopane,  izolatie termica.  Mai mult decat atat,
daca procesul de mostenire se va mai lungi mult-pana la finalizare,
exista riscuri, deoarece au aparut fisuri in peretii si constructia
casei, in casa nefiind investit si facut amenajari in acesti 15 ani
grei, s-a ajuns intr- un proces de degradare foarte urat. Procesul e in curs si sper sa se termine cat mai repede cu putiinta, sa pot sa-mi recapat pacea si linistea”, mai adaugă femeia.

Cei care vor să o ajute, cu oricât din puținul lor, pot face donații în contul bancar deschis pe numele Mirela Miscodan, la CEC BANK, Numar de Cont: R032CECEC001946239286511.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com