Zeci de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască de protecție. Polițiștii au controlat și peste 160 de societăți comerciale

În cursul zilei de vineri, polițiștii au acționat pe raza județului, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii botoșăneni alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale de alimentatie publica dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SarsCov2.

In cadrul actiunilor au fost legitimate peste 1.300 de persoane, verificate peste 160 de societăți comerciale, precum şi 78 de mijloace de transport.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *