Românii vor avea o nouă sărbătoare

Alergam in familie afisPropunerea legislativă, aflată în dezbatere la Senat, urmărește declararea zilei de 28 octombrie – „Ziua nationala a familiilor numeroase”, în care se vor sărbători familiile cu trei sau mai mulți copii. Inițiatorul este deputatul PNL, Matei Dobrovie.

Potrivit inițiatorilor, familiile numeroase contribuie la dezvoltarea echilibrată, la susținerea natalității și la redresarea demografică a oricărui stat, ocupându-se de îngrijirea și educarea viitoarelor generații de forță de muncă. Ele sunt printre cele mai vulnerabile mai ales în contextul pandemiei de coronavirus și trebuie să beneficieze de recunoaștere socială oficială, precum și de o politică de sprijin adecvată, astfel încât accesul lor la bunuri și servicii să fie îmbunătățit, să nu fie discriminate ori dezavantajate în raport cu celelalte familii mai mici.

În familiile cu trei sau mai mulți copii cheltuielile din gospodărie legate de îngrijirea și educarea corespunzătoare a acestora sunt mai mari. Aceste familii trebuie încurajate și sprijinite, dat fiind că țara noastră se confruntă cu o serioasă criză demografică cauzată de migrația extrem de ridicată, scăderea numărului de copii născuți și creșterea alarmantă a ratei mortalității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *