FOTO! Polițiștii botoșăneni, noi controale în trafic, în stații de cale ferată și trenuri

5 noiembrie 2020

Miercuri, poliţiştii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată, trenurile de călători și la trecerea la nivel cu calea ferată, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean.

Cu ocazia acțiunii au fost oferite recomandări cetățenilor cu privire la modul în care pot evita să devină victimele infracțiunilor de furt în aceste zone, precum și cu privire la respectarea prevederilor legale aflate în vigoare. 

 În urma neregulilor constatate au fost aplicate  șase sancțiuni contravenționale în valoare toatală de peste 1.000 de lei, dintre acestea o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 și trei sancțiuni pentru  abateri la regimul rutier, se mai precizează în documentul de presă.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia