Apartamente antiavort la Botoșani! Soluţia găsită de Biserică pentru a salva copiii nedoriţi, dar nu şi mamele minore

Foto: Doxologia

Reprezentanţii Bisericii spun că au găsit încă o metodă de a salva de la avort copiii nedoriţi. La Botoşani, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin departamentul Pro Vita al Protopopiatului Botoşani, a cumpărat un apartament unde să fie cazate toate mamele alungate din familie fiindcă doresc să păstreze sarcina. Este un apartament spaţios, într-un bloc nou şi unde orice gravidă care este îndemnată la avort de partener sau familie poate sta până la doi ani. Adică toată perioadă sarcinii şi încă un an după, pe cheltuiala Bisericii, scrie Adevarul.

Preotul Marius Ciobanu, coordonatorului Biroului Pro Vita din Botoşani, arată că este un apartament cumpărat acum aproximativ o lună prin departamentul Pro Vita, cu fondurile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, se află într-un bloc de locuinţe nou, are trei camere şi poate găzdui şase femei. Preotul spune că acest apartament are destinaţia clară de a salva copiii de la avort, prin găzduirea femeilor însărcinate care vor să păstreze copilul, dar suferă presiuni din partea familiei sau partenerilor.

”Este un program Praesidio al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prin care s-a făcut achiziţia unui apartament. Un apartament destul de generos destinat femeilor gravide în criză de sarcină. Nu este un apartament social, în sensul în care noi nu primim doar femeile care au probleme financiare. Este destinat tuturor femeilor, chiar şi celor din familii bune, care vor să păstreze copilul, dar din cauza familiei sau a mediului este determinată să avorteze. În acele condiţii, Biserica o preia pe această mămică. Prin aceasta, Biserica încearcă să salveze copiii de la avort.”, precizează Marius Ciobanu.

Preotul mărturiseşte că la Botoşani sunt multe cazuri în care femeile rămân însărcinate, dar familia sau tatăl copilului le împing la avort. Presiunile sunt atât de mari încât femeia ajunge să renunţe la copil. Mai ales în situaţia în care sunt alungate de acasă şi lăsate fără venituri.

Sunt multe femei în această situaţie. Noi am avut jumătate de an un caz urgent. Mama şi fratele au presat-o să avorteze. Ea nu dorea să renunţe la copil. Familia a ameninţat-o că o dă afară. A trebuit să-i găsim chirie. A fost un caz clasic Pro Vita. Este greu să nu poţi ajuta o femeie atunci când trebuie. Diferenţa o poate face o oră, o zi, o săptămână. Poate atunci într-un moment de labilitate să facă un păcat pe care mai târziu îl regretă. Acum noi imediat putem acţiona şi caza persoana în dificultate”, adaugă preotul botoşănean.

În apartamentul cu trei camere de la Botoşani este spaţiu pentru şase femei gravide. Acestea vor fi întreţinute de Biserică pe toată perioada sarcinii, dar şi în primul an de viaţă al copilului. Practic, nu vor plăti chirie, le vor fi achitate utilităţile, dar vor primi şi mâncare şi tot ce au nevoie pentru copil.

”Toate cheltuielile sunt suportate de Biserică, de departamentul Pro Vita. Nu se percepe chirie, de asemenea vom ajuta cu alimente, plata cheltuielilor şi cele necesare copilului, precum scutece, de exemplu”, precizează preotul.

Totodată, însă, reprezentanţii Bisericii spun că acest proiect nu este destinat gravidelor minore. Cele care doresc sprijin trebuie să aibă minim 18 ani.

Biserica nu încurajează păcatul”, precizează preotul din Botoşani. Acesta spune că sunt binevenite chiar şi femeile gravide cu o situaţie financiară bună, dar care rămân fără sprijinul familiei.

A fost situaţia unei fete care, deşi avea o situaţie financiară foarte bună, atunci când a vrut să păstreze copilul, familia a renegat-o. A fost luată în grija Bisericii şi ajutată în acele momente. Apoi a fost reintegrată în familie şi acum cel mai iubit membru al familiei este acel copil, la aceea vreme nedorit. O familie cu foarte mari posibilităţi financiare…“, precizează părintele Ciobanu.

Preotul Marius Ciobanu spune că avoturile sunt, de obicei, regretate de femei.

Biserica încurajează viaţa. Iar aceşti copii ajung să provoace multă bucurie părinţilor. La început sunt nedoriţi, dar după aceea familia îşi dă seama cât de mult greşeşte. Sunt unii oameni care tratează foarte uşor problema aceasta a avortului. Îmi aduc aminte că am avut o doamnă la spovedit de vreo şaptezeci şi ceva de ani. Şi mi-a spus: ”Părinte, după 50 de ani, şi acum mi se frânge sufletul după avortul făcut la tinereţe. Şi sunt multe, multe exemple în care oamenii regretă acest păcat. Noi încercăm să-i ajutăm pe oameni să trăiască cu conştiinţa împăcată şi să salveze viaţa. Scade foarte mult natalitatea, îmbătrâneşte ţara noastră, dar şi Europa. Este nevoie de copii, iar cei daţi de Dumnezeu nu trebuie omorâţi”, adaugă preotul botoşănean.

Mai sunt în Moldova două astfel de apartamente: în judeţele Neamţ şi Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *