Botoșăneancă din Viena, după atentatul terorist: Am câteva cunoștințe rănite, altele care au fost închise în propriile restaurante

Mai mulți români, care lucrează și trăiesc în Viena, s-au cutremurat după atacul terorist care a avut luni. Patru localnici morți, 17 răniți și un atacator lichidat este bilanțul atentatului terorist de luni seară. Atacatorul, un tânăr de 20 de ani condamnat în trecut pentru implicare într-o organizaţie teroristă și eliberat condiționat din închisoare, a fost ucis de forțele de ordine. Alte 14 persoane au fost reținute și audiate în acest caz.

Botoșăneanca Monica Apostol, care locuiește de 11 ani în Viena, și-a luat liber de la serviciu în ziua fatidică, când s-a petrecut atacul sângeros. Marți, nici nu a mai mers să deschidă salonul la care lucrează.

„Sunt ok, că eram acasă aseară, dar eu lucrez fix în centrul Vienei, unde a început totul aseară. Astăzi nu am deschis salonul. Am decis să nu ies din casă. În primul rând, sunt toate străzile închise în zona respectivă pentru investigații. Iar metrourile nu opresc în toate stațiile. Și nici nu am vrut să scot copiii din casă. Sincer, nu m-am simțit niciodată în nesiguranță aici”, a povestit, pentru BotoșaniNews, tânăra.

 
Botoșăneanca susține că oamenii sunt destul de speriați, chiar șocați de ceea ce se întâmplă.

Am câteva cunoștințe rănite. Altele care au fost închise în propriile restaurante până acum”, a mai spus tânăra.

Împușcăturile de luni de la Viena au avut loc într-o zonă aglomerată, plină de cafenele și restaurante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *