Amenzi de peste 12.000 lei în urma acțiunilor anti-COVID desfășurate în județ

La data de 28 octombrie 2020, sub autoritatea Instituție Prefectului Județului Botoșani, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare, în sistem integrat, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, gări, autogări precum și în domeniul transportului public de persoane, anunță Simona Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. 

La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor  și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

În cadrul acțiunilor echipele de control au verificat, cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă, un număr de 115 locații de interes, dintre acestea 84 fiind restaurante, 23 de mijloace de trasport public în comun și 8 fiind gări și autogări, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 900 de persoane.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12200 lei, 46 dintre aceste sancțiuni fiind aplicate de către polițiștii botoșăneni, 13 de către jandarmi, iar 6 de către polițiștii locali.

Continuăm, în perioada următoare, seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în toate zonele județului.  Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă”, a declarat Simona Pușcașu. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *