Toți românii testați pozitiv la Sars-Cov-2, obligați să anunțe medicul de familie unde au decis să se izoleze

Toți românii testați pozitiv la Sars-Cov-2 sunt obligați de miercuri să își anunțe medicul de familie unde au decis să se izoleze, dacă nu ajung la spital.

Iar bolnavii fără simptome sau cu forme ușoare vor fi considerați vindecați după 14 zile și nu mai trebuie să prezinte un test PCR negativ ca să iasă din izolare.

Vicepreședinta Asociației Medicilor de Familie din Bucuresti ne-a explicat într-un interviu care sunt cele 10 simptome pe care medicii de familie le vor urmari.

Paşii obligatorii pe care trebuie să-i facă orice român infectat cu Sars-Cov-2 sunt descrişi într-un ordin de ministru semnat de Nelu Tătaru. Trebuie să-şi sune medicul de familie imediat după aflarea rezultatului. Medicii le recomandă să facă acelaşi lucru şi celor care prezintă simptome, dar n-au fost testaţi.

Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Asociaţieo Medicilor de Familie: „Orice simptome de infecţie a căilor respiratorii superioare în această perioadă, în acest context epidemiologic, reprezintă o suspiciune de Covid. În orice variantă, pentru orice scenariu, primul gest este acela de a suna la medical de familie. Şi medicul de familie îl orientează în funcţie de factori de risc, de tipul de simptome, de contacte”.

Medicul va pune întrebări legate de starea de sănătate şi de simptome.

Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Asociaţieo Medicilor de Familie: „Întrebăm exact aceste lucruri. Respiraţie greoaie, cu senzaţie de lipsa de aer, febră, tuse iritativă, durere de cap, dureri abdominale, dureri în gât, lipsa gustului şi a mirosului, toate acestea sunt simptome legate de Covid”.

În funcţie de gravitatea simptomelor şi de alte afecţiuni de care suferiţi, medicul de familie vă recomandă dacă e mai bine să vă izolaţi acasă sau să vă duceţi la spital, stiuatie în care veţi suna la 112. Pacienţii fără simptome, dar care prezintă factori de risc, pot fi izolaţi în spitale la recomandarea medicului şi cu acordul acestora”.

Cei care n-au medic de familie vor fi monitorizaţi de Direcţiile de Sănătate Publică. Dacă simptomele se înrăutăţesc, vor fi mutaţi în spitale. Dacă dispar, după 14 zile, medicul de familie îi declară vindecaţi.

În această situaţie, potrivit Ministerului Sănătăţii, angajatorul sau şcoala nu au dreptul să ceară un test covid negativ sau un aviz epidemiologic la întoarcerea în colectivitate. Au fost situaţii în care angajatorii le cereau pacienţilor teste negative ca să-i primească înapoi la muncă.

Rodica Tănăsescu, vicepreşedintele Asociaţieo Medicilor de Familie: „Nu mai e nevoie de testare la sfârşitul celor 14 zile. Ştiu că mulţi angajatori solicită testare la sfârşitul celor 14 zile. În principiu, un pacient declarat vindecat, timp de 90 de zile nu trebuie să facă alt test pentru că nu este probabilă reinfectarea. După cele 14 zile, pacientul poate să iasă din casă, se poate duce la serviciu, dar el va purta în continuare încă 10 zile masca în interior, şi la serviciu şi acasă”.

Tot de astăzi, pentru prima oară de la începutul pandemiei, Ministerul Sănătăţii a decis să permită utilizarea testelor rapide pentru a tria mai repede pacienţii în unităţile de primiri urgenţă.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *