S-au dat de gol când au văzut jandarmii. Trei hoți din Botoșani s-au panicat cu prada în mână

Un echipaj de jandarmerie, care executa marți dimineață o misiune de ordine publică în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani, a observat trei persoane care la vederea acestora au aruncat pe trotuarul străzii Teatrului câteva obiecte, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Cele trei persoane, doi bărbați de 38 și respectiv 18 ani și o femeie de 38 de ani, au atras atenția echipajului, iar jandarmii au acționat prompt și i-au interceptat, solicitându-le explicații cu privire la bunurile abandonate, respectiv un portofel în care se afla suma de 300 de lei și un smartphone.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că acestea au fost sustrase cu puțin timp în urmă în apropiere, făptuitorii profitând de aglomerația din zonă și de neatenția a doi păgubiți.
Bunurile sustrase au fost restituite proprietarilor, iar pe numele celor trei au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în vederea competentei soluționări. Recomandăm persoanelor care tranzitează zone aglomerate ,piețe, stații de transport călători, să acorde atenție obiectelor de valoare aflate asupra lor pentru a preveni producerea unor fapte similare”, a precizat Izotov.

 Femeia a fost predată poliției întrucât avea antecedente penale. Aceasta a mai fost condamnată cu suspendare, cu termen de încercare 06.02.2023, a mai spus reprezentantul IJJ. Bunurile au fost restituite pagubiților.

One thought on “S-au dat de gol când au văzut jandarmii. Trei hoți din Botoșani s-au panicat cu prada în mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *