Accident la Botoșani! Un șofer băut a intrat cu mașina într-un gard

foto arhiva

Un botoșănean a urcat băut la volan și intrat cu mașina într-un gard. Duminică, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Vlăsinești, județul Botoșani a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, respectiv cu distrugerea unei porțiuni din gardul ce împrejmuiește o proprietate.

 Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, polițiștii au depistat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 41 ani din  satul și comuna Vlăsinești, județul Botoșani.

Acesta, deși emana halenă alcoolică și manifesta un comportament specific unei persoane aflate sub influența alcoolului, a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și distrugere, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat Simona Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *