Doi bărbați din Botoșani judecați pentru trafic de migranți

Doi bărbați din Botoșani și un sucevean au fost trimiși în judecată de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, pentru trafic de migranți.

Marius-Constatin Stoian și Daniel Stoian, ambii din Botoșani, și Mihai Andrei Cioraru, din Suceava, ar fi acționat pentru a transporta pe teritoriul României migranți asiatici.

Este vorba despre migranți originari din țările Asiei Centrale și de Sud, care nu îndeplineau condițiile necesare pentru a intra legal în Uniunea Europeană și erau introduși ilegal în România, peste frontiera verde, fie din Bulgaria, fie din Ucraina, în România, de unde erau preluați și transportați până aproape de frontiera cu Ungaria.

Dosarul în care vor fi judecați cei trei a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *