Dramă în familia unui primar din Botoșani! În doar o lună și-a pierdut tatăl, iar fiul său a ajuns pe patul de spital

Primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț, trece prin momente grele. La începutul acestei luni, tatăl acestuia a trecut la cele veșnice. Abia a apucat să își jelească părintele, că un alt necaz s-a abătut asupra edilului. Fiul său de 29 de ani, Robert, a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren. Starea acestuia este gravă, dar medicii fac tot posibilul pentru a-l salva.

Bărbatul rănit grav în accidentul feroviar din județul Iași, în care a fost implicat trenul Dorohoi- Iași, este Robert Magopeț, medic rezident cardiolog la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași, în vârstă de 29 de ani.

Șoferul este fiul primarului Romică Magopeț din comuna Ibănești și a fost internat pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Mecanicul de tren avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Medic din Botoșani rănit grav într-un accident

One thought on “Dramă în familia unui primar din Botoșani! În doar o lună și-a pierdut tatăl, iar fiul său a ajuns pe patul de spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *