Șoferul care a ucis cu mașina un om, la Botoșani, de negăsit. Conducea un Audi albastru

Șoferul care a produs accidentul mortal de la Cândești, din 14 octombrie, este de negăsit. Nici până acum acesta nu s-a predat polițiștilor, iar oamenii legii nu au dat de el. În zonă nu sunt camere de supraveghere video, iar martorii au putut da detalii doar despre culoarea mașinii și marca acesteia.

Cei care pot oferi mai multe detalii, pot merge la cea mai apropiată secție de poliție.  Se caută un Audi A4, culoarea albastră, care s-a deplasat pe ruta Siret- Vf. Câmpului, între orele 18 – 20.

Vă reamintim că victima, un bărbat de aproximativ 40 de ani, circula lângă o bicicletă, cu două vaci, pe marginea drumului, mergea spre casă. Autoturismul a intrat din plin în el. La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *