FOTO Lebădă rănită, preluată de comisarii de la Garda de Mediu. Atenție, dacă găsiți un astfel de exemplar! Riscați și 5.000 de lei amendă

Vineri, puțin după ora 16, echipa de permanență a Comisariatului Județean Botoșani a fost solicitată să preia o lebădă din zona Loturi Enescu, Dorohoi. Se pare că lebada a “aterizat” forțat în apropierea locuințelor.

Împreună cu reprezentantul AJVPS Botoșani (Ajvps BT Vanatoare Pescuit) au preluat exemplarul de lebadă si l-am încredințat în custodie provizorie, până la atingerea stării fiziologice normale, cabinetului veterinar
Trio.vet coordonat de dr. Daniel Bejinariu și dr Dănuț Bratu.
Starea de sănătate a lebedei a fost evaluată (tulburări nervoase, în urma unor traumatisme la nivelul capului), fiind în continuare sub observație și tratament. După însănătoșire lebăda va fi eliberată în habitatul natural sau încredințată unei asociații care se ocupă cu îngrijirea păsărilor migratoare sau unei alte entități specializate în protejarea animalelor și păsărilor.
Orice persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la comisariatul judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007. Nedeclararea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *