FOTO & VIDEO! Protest în fața Prefecturii, cu peste 50 de cadre medicale: În prezent muncesc/Dar dacă mă opresc?

Peste 50 de cadre medicale din Sindicatul Solidaritatea au protestat, vineri, în fața Prefecturii față de refuzul guvernanților de a acorda pensia de urmaș pentru copiii cadrelor medicale decedate din cauza noului coronavirus. Protestul a fost unul pașnic, iar protestatarii au purtat pancarte cu mesajele: ”În prezent muncesc/Dar dacă mă opresc?”, ”Respectați dreptul la pensia de urmaș”, ”Respectați-ne dreptul la salarii de bază!”, ”Respectați-ne dreptul la stimulentul de risc!”, ”Respectați-ne dreptul la sporuri!”. 

Principala revendicare pe care o avem astăzi în fața Instituției Prefectului și Consiliului Județean o reprezintă refuzul guvernanților de a acorda pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați, aflați în lupta împotriva pandemiei COVID 19. La Botoșani avem patru cazuri, un medic și trei asistenți medicali, iar cel mai renumit caz este cel al Lenuței Buta, colega de la Boli Infecțioase decedată în luna mai, iar ultimul caz al colegei de la Pediatrie, Tamara Guluță”, a declarat Daniel Bulboacă, liderul Solidaritatea Sanitară Botoșani.

Pensia de urmaș ar trebui să reprezinte 75% din salariul aflat în plată la momentul decesului salariatului. Protestatarii au mers cu o listă de revendicări pe care au prezentat-o prefectului Dan Nechifor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *