Ministrul Nelu Tătaru, anunț despre cum vor fi tratate cazurile asimptomatice de COVID și formele uşoare, de săptămâna viitoare

Cazurile asimptomatice de COVID sau formele uşoare se vor trata acasă, sub supravegherea medicului de familie, începând de săptămâna viitoare, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Oficialul a mai precizat însă, că atunci când simptomele bolii apar sau bolnavii nu se simt bine, ei vor fi duşi la spital.

„Avem o ordonanță de urgență în pregătire, astfel încât cazurile oligosimptomatice sau asimptomatice să rămână la domiciului sub supravegherea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la DSU să îi ia programat pentru investigații suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologie, ei sunt duși în unitățile spitalicești”, a afirmat, joi, Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a precizat că ordonanța de urgență va fi aprobată săptămâna viitoare.

Reacţia medicilor de familie

„Medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare cu casele de asigurări, pot face o monitorizare, o telemedicină sau pot presta servicii medicale pentru anchete epidemiologice sau recoltări”, a precizat şeful de la Sănătate.

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România susţin, potrivit mediafax.ro, că nu pot fi emise ordine către medicii de familie pentru a face, în afara negocierilor contractului cu CNAS, alte acte medicale. Astfel, medicii de familie poate monitoriza de la distanță pacienții COVID-19, dar nu vor intra în focar.

Sursa: antena3

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *