FOTO! Covor asfaltic pe un tronson de drum județean. Lucrările vor fi extinse pe încă 6,6 km

Consiliul Județean Botoșani anunță finalizarea lucrărilor de reparații pe drumul județean DJ 208 H tronsonul cuprins între localitățile Baisa și Corni, tronson ce a beneficiat de un covor asfaltic în 2 straturi pe o lungime de 6 km, după ce anterior au fost întreprinse și lucrări de reparații ale fundației drumului.

În urma finalizării acestui obiectiv și având în vedere starea carosabilului ce continuă traseul spre localitatea Sarafinești, conducerea Consiliului Județean Botoșani, împreună cu cea a Direcției Județene de Drumuri și Poduri consideră ca fiind oportun și absolut necesar ca lucrările de reparații ale DJ 208 H să fie extinse și pe sectorul cuprins între localitățile Corni și Sarafinești, se precizează într-un comunicat remis de Consiliul Județean.

  Prin urmare, aceste lucrări vor fi demarate la începutul săptămânii viitoare și vor consta în turnarea unui covor asfaltic într-un strat, pe o lungime de 6,6 km.

   Îmi exprim mulțumirea vizavi de faptul că și anul acesta am reușit să ducem la îndeplinire tot ceea ce ne-am propus și am atins toate obiectivele cuprinse în graficul de lucrări de reparații și întreținere pe drumurile județene, stabilit la începutul anului. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât putem să suplimentăm acest grafic, adăugând și lucrările de pe sectorul Corni – Sarafinești. După finalizarea lor, vom avea covor asfaltic în perfectă stare de viabilitate pe întreg traseul Baisa – Corni – Sarafinești – Poiana – Vorona, pe o lungime de aproximativ 19 km, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

 Fondurile necesare pentru toate lucrările menționate sunt asigurate din bugetul local al Consiliului Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *