Botoșănean ucis în bătaie de patru bărbați. Indivizii, trimiși în fața instanței

Patru bărbați au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în stare de arest preventiv, după ce au ucis în bătaie un bărbat. B.V., în vârstă de 43 de ani, şi C.D.I., în vârstă de 37 de ani, ambii din comuna Corlăteni, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de  „omor calificat” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, iar C.N., în vârstă de 32 de ani, şi C.I.B., în vârstă de 27 de ani, din aceeași localitate, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de  „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

S-a reţinut că, în data de 17.07.2020, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau pe drumul public din faţa unui bar din com. Corlăteni, inc. B.V. a lovit victima L.I. peste cap cu un obiect contondent (posibil bărdiţă), după care inc. C.D.I. a lovit-o în continuare cu un obiect alungit din fier (posibil rangă sau levier), cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia, în data de 20.07.2020. În aceleaşi împrejurări, inc. C.N. a lovit cu o sabie pers. văt. G.C.G. peste cap, iar inc. C.I.B. a lovit-o cu un băţ peste corp, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale. Toţi inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică prin violenţele comise”, susțin procurorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *