S-a decis! Cine vor fi cei doi vicepreședinți de Consiliu Județean, respectiv cei doi viceprimari ai Primăriei Botoșani

sediu, consiliul judetean, stiri, cj, botosaniConsiliul Politic al Organizației Județean PSD Botoșani a votat, vineri, alianțele post electorale cu Pro România la Consiliul municipal Botoșani și cu ALDE și Pro România la Consiliul Județean. În cadrul ședinței au fost nominalizate persoanele care vor prelua funcțiile de vicepreședinte de Consiliu Județean, respectiv cele de viceprimar la Primăria Botoșani.

Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a declarat că una din funcțiile de viceprimar la Primăria Botoșani îi va reveni lui Liviu Toma, de la Pro România, iar pentru cealaltă funcție a fost nominalizat Bogdan Buhăianu.

Pentru Consiliul Județean, PSD susține pe Dorin Birta pentru o funcție de vicepreședinte, iar pentru cealaltă funcție a fost nominalizat Bogdan Dăscălescu de la ALDE. De asemenea, Alexandra Huțu a fost nominalizată pentru postul de administrator public. Alexandra Huțu a ocupat funcția de director al Cancelariei prefectului. Urmează ca aceste propuneri să fie supuse spre aprobare în fața noilor aleși locali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *