Noi controale anti-COVID, la Botoșani. Oamenii legii au împărțit amenzi

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate trei acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție impuse în contextul prevenirii răspândirii COVID 19, a anunțat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Astfel, ca urmare a neregulilor constatate cu prilejul controalelor derulate în zonele de interes, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14.000 de lei. Dintre acestea, 28 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție în spațiile și zonele în care este obligatoriu și să respecte modul de organizare al evenimentelor . În perioada următoare vom fi prezenți în toate zonele județului pentru verificarea modului în care cetățenii respectă măsurile impuse prin lege”, a mai spus Delia Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *