Mai multe depozite de furaje din județul Botoșani făcute scrum, în ultimele două luni

În ultimele două luni, depozitele de furaje ale unor cetățeni din Gorbănești, Dobârceni, Pomârla, Săveni, Cristești, Gorbănești, Șendriceni, Dorohoi, Trușești, Văculești, Flămânzi, Dămideni și Botoșani au fost transformate în scrum din neglijență ori cu intenție, potrivit unui comunicat remis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Pagubele produse în urma celor 13 incendii au fost estimate la cca. 200.000 lei. Cei 132 de pompieri militari și voluntari care au intervenit pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor, au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 1.000.000 lei.
Cele mai frecvente cauze care au generat incendii de furaje sunt fumatul în locuri nepermise, jocul copiilor cu focul, focul deschis în spații deschise, autoaprinderea şi acţiunea intenţionată.
Pentru prevenirea acestor incendii, care de multe ori s-au extins şi la locuinţe sau anexe gospodăreşti, producând importante pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă:  nu depozitaţi furajele în apropierea sau sub reţelele electrice, lângă căile ferate, drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea; amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la depozitele de furaje să nu afecteze vecinătăţile (după posibilităţi, cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii, etc.; îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată, mărăcini, arbuşti, etc. terenul destinat depozitului de furaje; intrarea la depozitul de furaje se va face pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu; amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă;  nu fumaţi sau folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje; nu se vor folosi artificii în apropierea furajelor;  supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu lăsaţi la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete); depozitaţi paiele şi fânul numai după ce, în prealabil, au fost uscate, se mai arată în informarea ISU Botoșani. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *