Cătălin Flutur: Renumărarea voturilor nule în municipiul Botoșani, amânată de instanța de judecată

votare, stiri, sectie de votare, alegeri, botosaniRenumărarea voturilor nule a fost amânată de instanțele judecătorești pentru săptămâna viitoare, se arată într-un comunicat remis de Cabinetul primarului Cătălin Flutur.

”PSD și candidatul Cosmin Andrei încearcă cu disperare să se opună aflării adevărului privind votul exprimat de botoșăneni la alegerile locale, agățându-se cu dinții doar de acele cifre care le convin dintre cele consemnate în documentele aferente procesului electoral de duminică”, se precizează în comunicat.

Biroul Electoral Municipal (BEM) Botoșani și Biroul Electoral Județean (BEJ) Botoșani au decis că trebuie făcută, din motive legale, bazate pe probe temeinice, renumărarea voturilor nule din toate cele 85 de secții de votare din municipiu, precum și a tuturor voturilor exprimate într-un număr de 18 secții de votare.

PSD a atacat în instanță deciziile de renumărare adoptate de BEM și validate de BEJ.

”Pentru a încâlci și mai mult lucrurile, fiecare din cele două decizii de renumărare a voturilor (cea privind voturile nule din toate secțiile și cea privind toate voturile exprimate în 18 secții) a fost atacată de câte 4 (patru) ori: de două ori la Judecătoria Botoșani, de către candidatul Andrei, respectiv de către PSD, și de alte două ori la Tribunalul Botoșani, iarăși de către candidat, respectiv de către partid. Hățișul solicitărilor duble depuse în paralel de PSD și de candidatul său a fost dezlegat astăzi de instanțele de judecată. Judecătoria Botoșani a hotărât astfel că nu este de competența sa luarea acestor decizii privind procesul electoral. În consecință, Tribunalul Botoșani este cel care va hotărî pe fond, săptămâna viitoare, asupra deciziilor de renumărare a voturilor. Până la adoptarea acestei hotărâri, renumărarea voturilor nu se poate face, fiind suspendată, așa cum a decis deocamdată Tribunalul Botoșani. Așadar, disperarea cu care PSD și candidatul său se agață de niște cifre asupra cărora planează dubii din ce în ce mai mari face ca botoșănenii să nu își poată afla noul primar ales mai devreme de săptămâna viitoare. Este absurd – ca să nu mai vorbim de legalitate – ca tu, Birou Electoral Municipal, să decizi că este absolut necesară renumărarea unor voturi pentru a putea spune care este câștigătorul real al alegerilor pentru primărie și, după câteva zile, tot tu, Birou Electoral Municipal, să stabilești la presiunea PSD un ”primar din pix”, înainte de a face ceea ce ai decis că este obligatoriu să faci pentru a afla adevărul!”, se mai precizează în comunicatul remis de sursa citată, 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *