Inspectorul general al IȘJ despre cazul de violență extremă de la Liceul Săveni: Agresorul va avea mult de suferit, nu neapărat prin prisma școlii, ci va suporta rigorile legii

Cazul elevului înjunghiat de la Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni se află și în atenția prefectului județului Botoșani, Dan Nechifor. Acesta a declarat, joi, că a discutat asupra acestui caz cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Viorel Șerbănoiu, având în vedere că din toamna acestui an a fost înființat și Biroul privind Siguranța Școlară.

Pe cazul respectiv este dosar, este în lucru, se cercetează. Domnul inspector șef Șerbănoiu m-a asigurat că vor fi foarte drastici în aplicarea măsurilor privind cazul în speță”, a declarat prefectul Dan Nechifor. 

La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie, susține că agresiunea a avut loc în afara spațiului școlar și că tânărul de 17 ani va suporta consecințele legii pentru fapta pe care a comis-o. 

Important este ca tânărul din clasa X-a să se simtă bine și să-și revină.  Agresorul va avea mult de suferit, nu neapărat prin prisma școlii, ci va suporta rigorile legii, având în vedere vârsta pe care o are și fapta pe care a săvârșit-o”, a spus Hârtie. 

Reamintim că agresiunea a avut loc miercuri dimineață, când un minor de 15 ani se deplasa catre Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, iar la un moment dat s-a intalnit cu un alt elev de 17 ani, de la același liceu, care i-ar fi adresat injurii si fara nicio motivatie i-ar fi aplicat cinci lovituri cu un cuțit, in zona hemitoracelui si bazinului.

Agresorul a fost reținut de polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *