Cel mai tânăr primar din județul Botoșani are 26 de ani și este de la Pro România

Cel mai tânăr primar din județul Botoșani are 26 de ani, dar l-a învins, la alegerile de duminică, pe unul dintre cei mai cunoscuți primari liberali. Claudiu Ilaș, de la Pro România, a obținut, la Dângeni, 676 de voturi, învingându-l pe liberalul Cătălin Rotundu.

Acesta a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.

„A fost o zi lunga cu multe așteptări, speranțe și încredere ca uniți vom putea aduce schimbarea mult dorită. Nu în ultimul rând sunt recunoscător echipei mele de campanie și tuturor susținătorilor care au crezut în mine! Mulțumesc lui Dumnezeu și familiei care mi-a dat putere! Numărul mare de voturi îmi da încredere, ambiție și puterea de a continua”, a fost mesajul noului primar.

Acesta nu este singurul tânăr cu vârsta sub 30 de ani, care a obținut mandat de primar, în județul Botoșani. Adrian Nistor, de la Pro România, de 29 de ani, a câștigat alegerile la Brăești, Ionuț Lucian Melinte a învins la Gorbănești și are 28 de ani. Melinte este social democrat.

One thought on “Cel mai tânăr primar din județul Botoșani are 26 de ani și este de la Pro România

  1. Felicitari lui Ilas si celorlalti candidati de la Pro-Romania care au castigat alegerile la primarii, precum si in consiliile locale comunale si orasenesti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *