Ce se întâmplă cu buletinele de vot ale pacienților COVID? Măsuri speciale

2020 este un an atipic, în care toate activitățile importante s-au desfășurat diferit, iar alegerile locale din 27 septembrie se încadrează și ele în același tipar, spune ministrul Sănătății. Într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, Nelu Tătaru a vorbit despre măsurile speciale luate pentru acest scrutin și despre cum vede evoluția pandemiei în următoarea lună, arată Digi24.

Nelu Tătaru: Nu e un an obișnuit. O spuneam încă din martie. Nu am avut sărbători pascale la fel, 1 mai, Rusalii, examen de evaluare sau de bacalaureat la fel, an școlar la fel, concedii la fel, deși unii au încercat să-l facă la fel ca în anii trecuți.

Avem o lună septembrie total diferită de ceilalți ani, un început de an școlar total diferit, și niște alegeri total diferite, după cum a fost și o campanie electorală diferită. Rămân principalele precauții: portul măștii, distanțarea, dezinfectarea la intrarea în secție, distanțarea la ieșirea din secțiile de vot, traseul cât mai scurt către cabina de vot și către urnele unde se depun buletinele de vot. La fel, existența unor persoane care prezintă simptome respiratorii sau febră, traseul cel mai scurt către o urnă sau o cabină de vot care din acel moment vor deveni dedicate pentru cei cu simptomatologie respiratorie sau febră, prioritizarea acestor pacienți, precum și prioritizarea alegătorilor peste vârsta de 65 de ani.

În fața secțiilor se formează cozi. Ce reguli trebuie să se respecte?

Distanțarea și portul măștii, evit atingerilor. Sunt reguli care nu sunt doar pentru vot, ci pentru orice areal aglomerat.

Ministerul Sănătății a achiziționat dezinfectanții și măștile. S-a încheiat achiziția?

Achizitia e încheiată, au ajuns la prefecturi, ajung și în secțiile de votare. Ieri s-a semnat contractul și pentru mănuși. La primele 2 licitații nu venise niciun ofertant, ieri a venit și azi livrăm și mănușile în toate secțiile.

Ce cantitate de dezinfectant și câte măști?

Măști – 5,3 milioane, mănuși în jur de 11,2 milioane. Avem dezinfectant de mâini, de suprafețe, concentrați sau diluați, câte 38-40 de mii de litri.

Ce se întâmplă cu ștampila?

Persoana care intră se dezinfectează. Dezinfectându-se, poate folosi ștampila. La fel, se dezinfectează și la ieșirea din secție.

Cum vor vota pacienții din spitalele COVID?

Pacienții din spitalele COVID vor beneficia de urna mobilă. Acea urnă merge întâi la solicitanții de la domiciliu, cu patologii non-COVID. Vor ajunge apoi la carantinați, în timpul 2 la izolați, cu măști, mănuși, iar la spitalele COVID vor merge către secțiile cu pacienți COVID, primind de la unitățile sanitare echipament de protecție în funcție de specificul secției.

Trebuie să se îmbrace în combinezon?

Dacă e terapie intensivă, boli infecțioase, vor lua. Dacă sunt alte secții, vor merge cu doar cu regulamentul din secțiile respective – mănuși, mască.

Ce se întâmplă cu buletinele de vot ale pacienților COVID?

Vor fi puse în saci speciali pentru protecție, se vor introduce în alți saci. Vor fi numărate separat seara de persoane care vor purta mănuși, mască.

Și pentru celelalte buletine de vot?

Rămâne masca, rămân mănușile, pentru că suntem în interior. Dar în partea acestor buletine sunt doar persoane dedicate care vor merge, nu toți cei din secție vor număra acele buletine.

La ce vă așteptați după alegeri? Vă e teamă că oamenii nu vor respecta regulile?

Mă aștept să rămânem în acel registru de platou, pentru ca în adoua jumătate a lunii octombrie să mergem pe pantă descendentă, să ne pregătim pentru sezonul rece, sezonul gripal, să putem să ne facem vaccinările. E un an atipic, tindem spre o viață cvasinormală în acest an. Suntem într-o pandemie care se preconizează a se întinde pe un an și jumătate, doi. Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus, să trăim cu anumite precauții, anumite reguli și să ne menținem un status cât de cât sănătos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com