Accident la Botoșani! Un șofer a intrat cu mașina într-un șanț. A părăsit locul faptei, iar polițiștii l-au găsit într-un lan de porumb

masina-in-sant1-300x242
foto generic

Accident în județul Botoșani produs de un șofer care s-a urcat beat la volan. Evenimentul a avut loc joi și a fost anunțat prin 112.  Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 32 de ani, din județul Suceava, în timp ce a condus un autoturism pe drumul județean DJ 208 C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu șanțul de pe marginea drumului.

Ulterior, acesta a părăsit autoturismul, intrând într-un lan de porumb, unde a fost identificat de către polițiști.  Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”Mai mult de atât, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.  Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *