Managerul Institutului Victor Babeș din Bucureşti, avertisment îngrijorător: „Nu ştiu dacă o să scape careva neîmbolnăvit”

Managerul Institutului Victor Babeș din București, medicul Emilian Imbri, se declară îngrijorat de situaţia actuală din ţară, în contextul în care cazurile noi de COVID cresc zilnic şi vine cu previziuni sumbre.

„Eu mă aştept să mai crească cifrele cam după două-trei săptămâni de la începerea şcolii, şi este normal să crească. Dar nu am chiar aşa mari temeri că se va ajunge la 2.000 de cazuri pe zi cum văd specialiştii”, a estimat dr. Emilian Imbri, potrivit b1.ro.

Dr. Imbri: Acest virus produce ceea ce niciun alt virus nu e capabil, e îngrozitor de răutăcios

Totuşi, nu numărul în sine al bolnavilor este o problemă, spune medicul, ci faptul că încă nu se cunoaşte totul despre cum evoluează acest virus şi complicaţiile pe care le poate da. În plus, medicul spune că nu ştie dacă va scăpa cineva de acest virus.

 

„Pentru că acest virus produce ceea ce niciun alt virus nu e capabil, în corpul uman. Este ceva îngrozitor de răutăcios acest virus. Şi cred că va mai dura până vom avea vaccin. Ca atare, o vaccinare cu o imunizare în masă ar putea să ajute în timp. Cam trei-patru ani de aici înainte mai avem să fim atenţi faţă de acest virus.

Manager Emilian Imbri: 3-4 ani de aici înainte, să fim atenţi la acest virus

Nu ştiu dacă o să scape careva neîmbolnăvit. Nu trebuie să ne sperie boala, ci faptul că nu ştim câţi vor rezista complicaţiilor pe care acest virus le determină în organism. Şi pe care încă nu le ştie nimeni întru totul. Până acum sunt doar câteva lucruri ştiute şi care sunt cam de speriat, ca să zic aşa”, a afirmat dr. Emilian Imbri.

Iar dacă vorbim de o imunizare în masă, ar fi nevoie ca peste 40-50% din populaţie să treacă prin boală, precizează specialistul.

Dr. Emilian Imbri: Dacă noi ne speriem acum la 5%, ce ar fi să ne trezim dintr-odată cu un 25%?

„Noi suntem acum la un 5%. Păi dacă noi ne speriem la 5%, ce ar fi să ne trezim dintr-odată cu un 25%? Nu că ne-am speria, cred că am fugi şi ne-am ascunde. Asta ca o pandemie nu să-şi atingă scopul, ci forţa. Ea este oricum în plină evoluţie. În toate ţările numărul infectărilor creşte. Eu cred că în momentul de faţă suntem încă avantajaţi de măsurile pe care le-am luat în martie şi am reuşit atunci să temperăm transmiterea. Ar fi bine să putem să ţinem acest fenomen în frâu, să nu lăsăm să crească numărul zilnic al infectărilor. Pentru că de oprit este imposibil”, a precizat expertul.

Sursa: antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *