Accident la Botoșani! O tânără de 18 ani a lovit cu mașina un copil. Ce a făcut cu victima

accident politie genericO șoferiță de 18 ani a lovit cu mașina un copil, însă nu a anunțat poliția, ci l-a transportat la domiciliu. Evenimentul rutier a avut loc marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi fiind sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul comunal DC 78, din localitatea Hilișeu Horia, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că în aceeași zi, în jurul orei 13:00, o tânără de 18 ani din comuna Hilișeu Horia, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din localitate, a acroșat un minor de 8 ani care se deplasa pe marginea părții carosabile și a pătruns brusc pe suprafața acesteia, întrucât s-a speriat de un cal aflat pe zona cu vegetație.

În urma impactului, minorul a suferit leziuni corporale.        Conducătoarea autoturismului a preluat victima și a transporatat-o la domiciliu, fără a anunța organele de poliție despre producerea accidentului. Ulterior, minorul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

  Tânăra care se afla la volanul autoturismului a fost testată cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind negativă. Ea are  dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și vătămare coporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *