Tânăr din Botoșani reținut pentru furt de telefoane mobile. Polițiștii caută alți doi indivizi cu care acesta acționa

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au emis, pe 21 septembrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt și o infracțiune de complicitate la furt, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Potrivit reprezentantului IPJ, în data de 5 septembrie, profitând de neatenția victimelor, doi tineri de 27, respectiv 25 de ani,  ar fi sustras două telefoane mobile pe care le aveau asupra lor,  ulterior, în data de 12 septembrie a.c., însoțit de alți doi tineri, de 23 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, de pe strada Cuza Voda din municipiul Botoșani, de unde ar fi sustras un telefon mobil, aparținând unei tinere de 22 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea celor trei tineri bănuiți de comiterea faptelor, fiind emise pe numele a doi dintre aceștia mandate de aducere, întrucât se sustrag cercetărilor. Polițiștii desfășoară activități specifice pentru depistarea acestora și dispunerea de măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu.

Unul dintre tineri, cel de 27 de ani, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiva al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *