Roxana Florentina Țurcanu, candidat ALDE la Primăria Botoșani: Aleșii locali PNL și PSD nu au înțeles că cine nu își cunoaște trecutul, nu are viitor!

Centrul vechi al Botoșaniului a fost locul în care s-au derulat de-a lungul vremii cele mai importante activități economice, sociale și culturale ale orașului.Importante firme comerciale, hoteluri,restaurante, băncișisocietăți de asigurare, librarii, tipografii și săli de spectacoleau dat efervescență celei mai frumoase zone a orașului. Ca profesor de istorie, Roxana Florentina Țurcanu, candidat ALDE la Primăria municipiului Botoșani, privește Centrul Vechi din perspectiva trecutului său istoric și își propune să-l readucă în prim planul vieții culturale locale.

Centrul Vechi este unul dintre punctele dureroaseale municipiului. Alături de cele două ctitorii domnești ale Elenei Rareș – Biserica Sf. Gheorghe și Biserica Uspenia,locul în care a fost botezat Mihai Eminescu, astăzi „tronează”mizeria. Nu se poate să lași istoriaunui oraș să se piardă! Oriunde te duci, în țară sau în străinătate, în centru pulsează viața socială. Clădirile vechi sunt reabilitate și puse în valoare, iar acțiunile culturale se desfășoară acolo.Administrațiile locale au știut să-și conserve clădirile de patrimoniu, să le dea utilitate și să sporească atractivitatea zonelor istorice. În loc să aducăoamenii spre centru, municipalitatea noastră i-a îndreptat treptat către marginea orașului, plasând toate acțiunile acolo și lăsând de izbeliștecea mai frumoasă zonă a municipiului Botoșani”, a declaratRoxana Florentina Țurcanu.

Candidata ALDE înscrisă în cursa de la municipiu, vrea să revitalizeze zona istorică a municipiului Botoșani și promite că în mandatul 2020-2024 va face toate demersurile pentru a-i reda destinația de altădată.

Centrul vechi nu a fost întreținut de către autoritățile locale și din păcate se degradează de la o zi la alta. Mai mult mizeria și  lipsa siguranței sunt alți factori care generează distanțarea de această zonă.Sunt profesor de istorie și văd în centrul vechi locul pe care evreii, armenii și românii l-au prețuit altădată și l-au îngrijit.Nu voi lăsa lucrurile așa, astfel încât, dacă voi ajunge la conducerea municipiului,îmi asum revitalizarea acestei zone, prin măsuri de atragere a investitorilor, concomitent cu sporirea acțiunilor de salubrizare și a celor de ordine publică.Mă simt rușinată de indiferența aleșilor locali PNL și PSD față de istoria acestei urbe și de faptul că n-au înțeles că cine nu își cunoaște trecutul, nu are viitor!” a încheiat reprezentanta ALDE.

Material realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *