Iată că se poate! Sătenii dintr-o localitate din Botoșani au fost racordați, în plină secetă, la o rețea de apă făcută din banii primăriei

Locuitorii din satul Sarata, comuna Drăgușeni, primesc un ajutor nesperat, în plină secetă. Oamenii erau nevoiți să care apă de la kilometri întregi distanță, dar de curând, aceștia au fost racordați la o rețea de apă construită de autoritățile locale cu bani din bugetul propriu.

În satul Sarata nu a existat apă deloc. Pentru că pânza freatică este foarte joasă, nici fântânile din localitate nu puteau asigura oamenilor apa atât de necesară pentru fiecare zi. Din acest motiv, sătenii erau nevoiți să parcurgă kilometri întregi pentru a-și procura apa. Primăria a depus un proiect pe Programul Național de Dezvoltare Locală, de 100.000 de euro, pentru o aducțiune cu apă la Sarata. Proiectul nu a fost finanțat, iar primarul a decis să construiască rețeaua de apă din fonduri proprii

Am început tocmai din 2017, etapizat, întâi am pus coloanele pe interiorul localității, apoi am pus pompele, am construit acest puț de mare adâncime care să le asigure surplusul în caz că nu ajunge de la puțul pe care îl avem noi de la o distanță de 3 km 800. La puț mai avem nevoie de un aparat de filtrare ca să intre în funcțiune, să fie apa potabilă […] Investiția nu este mare, nu am ajuns la 100.000 de euro cum am depus inițial pentru proiect”, a spus Eugen Nechita, primarul din Drăgușeni.

Pe lângă apa potabilă și menajeră pe care o asigură populației, primarul a făcut posibil ca apa să ajungă și la cele câteva adăpătoare de la marginea satului, astfel încât și animalele să poată să o folosească.

One thought on “Iată că se poate! Sătenii dintr-o localitate din Botoșani au fost racordați, în plină secetă, la o rețea de apă făcută din banii primăriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *