Un șofer din Botoșani a intrat într-un lan de porumb după o urmărire cu mașina poliției. Motivul pentru care a fost reținut

Poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să urmărească un autoturism, după ce şoferul acesteia nu a oprit la semnalul lor.

Șoferul de 39 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Drochia, din municipiul Dorohoi, nu a respectat indicațiile polițiștilor rutieri de a opri, continuându-și deplasarea.

S-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având semnalele luminose și acustice în funcțiune, până în localitatea Broscăuți, unde, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit într-un lan de porumb, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 În scurt timp a fost prins și imobilizat de polițiști, fiind condus la sediul poliției pentru efectuarea de verificări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge. Polițițtii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele bărbatului, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice.

                   C

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *