Fc Botoșani joacă, mâine, cu Dinamo București. De ce se teme antrenorul FC Botoșani

FC Botoșani va juca vineri, de la ora 21.00, cu Dinamo București, într-un meci din etapa a treia a Ligii 1. Antrenorul echipei botoșănene, Marius Croitoru, spune că se bazează pe omogenitatea și valoarea echipei sale în partida cu Dinamo. Recunoaște însă că noii jucători de la echipa adversă reprezintă o necunoscută și ar însemna o problemă în ziua meciului.

La felul în care au arătat cu Chindia, nu numai eu, cred că multe echipe își doreau să întâlnească Dinamo atunci, dar ținând cont de tot ceea ce s-a întâmplat la Dinamo acum, datele problemei s-au schimbat mult. În primul rând, este această necunoscută a jucătorilor care au venit, probabil individual, nu probabil, sigur, au valoare pentru că nu e ușor să joci în primera și secunda. Probabil Cosmin îi cunoaște foarte bine, de asta și a mizat pe serviciile lor și pentru noi va fi o necunoscută și o mare problemă din punctul acesta de vedere, dar probabil și plusul acesta are un minus pentru că nu au avut timp să-și închege anumite relații de joc. Sperăm ca jucătorii mei să fie într-o formă bună și să câștigăm”, a spus Croitoru.

Chiar și așa, tehnicianul spune că Botoșaniul este o echipă valoroasă, iar dacă ar câștiga vineri nu ar fi o surpriză. 

Sunt foarte mulți jucători noi, am strâns date personale despre fiecare jucător în parte, dar ca relație de joc este greu de spus acum exact ceea ce vor face. Ca valoare individuală au, clar.”, spune antrenorul.

Totodată, Marius Croitoru este convins că jucătorii se vor gândi pentru meciul cu Dinamo la partida din Europa League cu macedonenii.

„Stau de vorbă cu ei, jucătorii, am stat zi de zi, e greu să intru în mintea lor să le spun sau să îi fac să înțeleagă importanța acestui meci. Sunt ferm convins, chiar dacă în fața mea spun că nu se gândesc la dar cred că în sufletul lor și în mintea lor tot acolo îi duce așa că îi las în pace. Probabil în ziua meciului o să mai am o discuție cu ei, mi-e greu să-i capacitez în momentul acesta”, a spus antrenorul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *