FOTO Iată că se poate! Măsurile luate, la început de an școlar, în cea mai bună școală din mediul rural din județul Botoșani

Cea mai bine cotată școală din mediul rural, din județul Botoșani, a luat toate măsurile necesare, la început de an școlar, pentru prevenirea infecției cu virusul COVID-19. Este vorba despre Școala „Tiberiu Crudu” din comuna Tudora, care spații și o dotare modernă, la standarde europene.

Ne-au fost asigurate materialele necesare de curățenie și dezinfecție pentru deschiderea în bune condiții a anului școlar, dar și pentru perioada imediat următoare”, spune directorul școlii, prof. Cornelia Vatavu.

Elevii se vor putea întoarce la școală în siguranță pe 14 septembrie. În comuna Tudora nu mai este niciun locuitor infectat cu noul coronavirus.

„Ne bucurăm că ați respectat regulile de protecție și în acest moment numărul locuitorilor infectați cu COVID în comuna Tudora este 0, ceea ce înseamnă că putem începe activitatea școlară pe scenariul verde, adică toți copiii prezenți fizic în școală”, le-a transmis directorul părinților și elevilor.

Școlarii vor fi așteptați și preluați în curtea școlii, cu respectarea normelor de protecție astfel încât să se prevină orice situație care ar putea apărea în defavoarea continuării frecventării cursurilor școlare.

Vă asigurăm că am luat toate măsurile, astfel încât elevii să fie în siguranță în spațiul școlar”, a adăugat directorul Cornelia Vatavu.

În plină pandemie, Școala din Tudora a obţinut rezultate mai bune la Evaluarea Naţională decât în vremurile ante-COVID-19. Mai mult decât atât, a reuşit să fie cea mai bine cotată şcoală din mediul rural, la nivelul întregului judeţ. Unitatea de învăţământ care poartă numele scriitorului şi învăţătorului Tiberiu Crudu a reuşit o performanţă extraordinară ajungând în topul şcolilor din judeţul Botoşani în funcţie de mediile obţinute la Evaluarea Naţională.   

De altfel, tot după acest criteriu, este şi cea mai bună şcoală din mediul rural, din judeţ. Din cei 41 de elevi de clasa a VIII a Şcolii din Tudora, peste 90% au luat peste nota 5. La Limba şi Literatura Română, toţi elevii au reuşit să ia note peste 5. Iar la matematică au avut note peste 5 în jur de 85% dintre candidaţi. Pe deasupra, la şcoala din Tudora au fost înregistrate şi numeroase medii de peste 9.00.    

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *