Crimă înfiorătoare! O femeie a fost ucisă în bătaie de concubinul său. Individul își agresa și mama

O crimă înfiorătoare a avut loc la Galați! O femeie a fost omorâtă de concubinul său, care a bătut-o cu bestialitate, fără nicio urmă de milă, timp de mai mulți ani. În ultimii ani femeia a refuzat să mai apeleze la medici sau la Poliție după ce partenerul său de viață o bătea.

În ultimele sale zile de viață, femeia a fost bătută crunt. Speriată pentru sănătatea ei, victima a sunat la Ambulanță. Medicii au fost șocați de starea în care au găsit-o, fiind plină de lovituri. Chiar și așa, aceasta a refuzat să meargă la spital, în ciuda insistențelor doctorilor.

„Era într-o stare deplorabilă, fusese bătută, agresată de concubin. Toate insistențele noastre către pacientă să fie transportată la spital, ea a semnat și a refuzat să meargă la spital”, a transmis un cadru medical de pe salvare, potrivit Antena 3.

Văzând-o în asemenea stare, cei de pe ambulanță au sunat la Poliție, dar femeia nu a dorit să-l reclame pe individ, în ciuda agresiunilor pe care le suporta din cauza lui.

Calvarul pe care femeia l-a trăit îl cunosc și vecinii. Aceștia susțin că victima era bătută deseori de partener, iar în timpul unui scandal bărbatul a ajuns chiar să-i dea foc la haine, în fața blocului în care locuiau.

Bărbatul devenea și mai agresiv după ce consuma băuturi alcoolice. Se pare că acesta nu avea nicio urmă de milă nici față de propria mamă, femeie pe care a bătut-o până a fugit în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *