Consiliul Județean Botoșani va asigura materiale sanitare de protecție împotriva COVID- 19 în școlile din subordine

Consiliul Județean Botoșani va asigura toate materialele sanitare de protecție împotriva COVID-19, ce sunt necesare pentru începerea anului școlar pentru toți copiii, pentru toate cadrele didactice, precum și pentru personalul auxiliar de la unitățile de învățământ din subordine.

 „Am luat decizia la Consiliul Județean să ne ocupăm direct de sănătatea elevilor și a profesorilor de la Școala Profesională „Sfântul Stelian din Botoșani” și de la Școala Profesională „Ion Pillat” din Dorohoi.  Este vorba de aproximativ 360 de copii și 180 de profesori și cadre nedidactice de la cele două unități de învățământ. Suntem responsabili și ne preocupă ca aceștia să înceapă școala în siguranță, fără să se teamă că nu își pot proteja sănătatea. Am primit promisiuni în fiecare zi de la Guvernul Orban, dar până în prezent nu am primit niciun leu pentru asigurarea materialelor de protecție pentru elevi și profesori”, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *