Investițiile la Urban Serv, blocate de consilierii PNL. Directorul societății: Vrem să investim profitul societății. Dați-ne voie să lucrăm la Urban Serv!

Directorul societății Urban Serv, Bogdan Buhăianu, îl acuză pe primarul Cătălin Flutur și consilierii PNL că blochează investițiile în cadrul societății. Buhăianu spune că societatea dorește să cumpere utilaje cu bani din profitul societății, pentru care a depus un proiect de rectificare de buget, însă proiectul a fost respins.

Directorul Urban Serv susține că în momentul în care s-a semnat contractul de salubrizare cu municipalitatea, s-a venit și cu o listă de investiții cu care inițial consilierii PNL au fost de acord, însă au avut o cu totul altă abordare în ședința de Consiliu Local. Buhăianu spune că totul este un joc politic.

Nu pot să-i înțeleg pe consilierii locali ai PNL, care acum o lună și jumătate au avut avut contractul de salubrizare cu lista de investiții în față, din care reieșea că se achiziționează utilaje euro 5, au semnat-o atunci, iar după o lună au criticat-o vehement. Din atitudinea pe care o aveau, nici nu știu dacă ei au citit contractul de salubrizare sau fac un joc politic. La fel și domnul primar, a participat la unele discuții și a fost de acord cu aceste investiții”, a spus Bogdan Buhăianu.

El spune că este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când este respinsă rectificarea bugetului unităţii și că nu există temei legal pentru această respingere. Reprezentantul societății de salubrizare spune că va solicita Prefecturii să nu acorde aviz de legalitate pe această hotărâre

În două-trei luni vine iarna și trebuie să se convoace o ședință extraordinară pentru a nu bloca deszăpezirea. Parcul este învechit și avem obligația de a le achiziționa. Societatea este pe creștere, suntem pe profit și am vrut să-l investim în utilaje și nu ni se dă voie. Nu dăm prime la conducere, nu dăm premii la TESA, investim în utilaje”, a adăugat Buhăianu. 

Directorul Urban Serv mai spune că inclusiv prin noul contract de salubrizare societatea are obligația unui plan de investiții, însă acesta este blocat nejustificat.

Blocarea rectificării bugetare nu are temei legal. Vrem să investim profitul societății. Dați-ne voie să lucrăm la Urban Serv, dati-ne voie să facem investiții, domnule primar. Nu jucați politic cu o lună înainte de alegeri”, a mai spus directorul Urban Serv Botoșani.

Societatea vrea să cumpere patru aspiratoare stradale, cu o valoare estimată la 80.000 de lei, curăţător apă, sub presiune, cu încălzire, cu o valoare de peste 12.000 lei și un utilaj multifuncţional pentru trotuare, cu sărăriţă şi lamă de 80.000 de lei.

Consilierii PNL au solicitat ca societatea să achiziţioneze utilaje noi, însă acest lucru ar duce la scumpirea taxei de salubrizare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *