Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a cerut în ședința de Consiliu Local redeschiderea locurilor de joacă pentru copii

Viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a cerut în ședința de Consiliu Local de joi redeschiderea locurilor de joacă pentru copii.

Cosmin Andrei, care este și candidatul PSD la Primăria municipiului Botoșani, a declarat că a avut nenumărate solicitări din partea cetățenilor municipiului cu privire la această problemă și l-a acuzat pe primarul Cătălin Flutur că nu cunoaște realitățile din oraș.

Mă refer la locurile de joacă pentru copii pe care cetățenii acestui oraș le solicită spre a fi deschise. Am avut consultări cu cetățenii și toți mi-au solicitat acest lucru și vă solicit și eu la rândul meu să convocați Comitetul Local pentru Situații de Urgență, domnule primar, și să adoptăm decizia deschiderii locurilor de joacă și să redactăm un regulament cu condițiile în care pot fi folosite aceste locuri de joacă și dotate cu toate materialele necesare pentru dezinfectare și pentru a putea fi folosite și utilizate de copii în condiții de siguranță”, a spus Cosmin Andrei.

De altfel, acesta nu este primul apel al viceprimarului Andrei privind redeschiderea locurilor de joacă pentru copii. El a adresat și o scrisoare deschisă către prefectul Dan Nechifor în acest sens.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *