Bacalaureat Botoșani: Aproape un sfert din candidații înscriși la proba la alegere au absentat

examen, bacalaureat, stiri, botosaniLa proba scrisă la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2020), desfășurată astăzi, 26 august, la nivelul județului Botoșani, au participat 398 decandidați din 525 înscriși.

127 de candidați au absentat și nu au fost candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, anunță Inspectoratul Școlar Județean.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, declară Ana Maria Loghin, purtătorul de cuvânt al IȘJ.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *