Cu cât cresc pensiile de la 1 septembrie. Anunțul Casei de Pensii Botoșani

sursa: Antena 3

Casa Județeană de Pensii Botosani informează că începând cu data de 1 septembrie 2020 se vor aplica majorări de drepturi în sistemul public de pensii.

Astfel, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei. în timp ce nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari crește de la 704 lei la 800 lei.

De asemenea, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 170 alin.(3¹) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea 263/2010 se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 8/2006, republicată, cuantumul indemnizaţiei acordate membrilor uniunilor de creatie reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, indemnizaţia se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.

Prioritatea noastra este sa ne asiguram ca ineresele pensionarilor sunt indeplinite si respectate. Garantam tuturor pensionarilor botosaneni, ca incepand cu data de 1 septembrie 2020, fara nici o exceptie, se va face plata drepturilor de pensie prin posta si conturi bancare, conform calendarului stabilit,cu aplicarea noii valori a punctului de pensie de 1.442 de lei. De asemenea toate persoanele care sunt beneficiare a pensiei sociale minime garantate urmeaza sa primeasca noul cuantum de 800 de lei., declara directorul CJP Botosani, Cristina Elena Anton.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *