Florentina Țurcanu (ALDE): Strada Vâlcele, asfaltată doar la intrarea și ieșirea din cartier!

Strada Vâlcele, asemenea nenumăratelor străzi periferice ale municipiului, nu a prezentat vreun interes pentru actuala administrație locală, susține candidatul ALDE la Primăria Botoșani, Florentina Țurcanu.

”Până de curând, drumul era impracticabil, dar pentru că suntem înainte de alegeri, primăria a asfaltat intrarea și ieșirea din cartier, înscriind această stradă pe lista celor reabilitate. În încercarea de a influența decizia electoratului și de a-și mai bifa o realizare, municipalitatea nu s-a gândit la copiii și locuitorii din zonă și nici la cei din cartierului ANL Cișmea, cărora le-ar fi diminuat traseul spre școală și către centrul municipiului cu 6 km, dacă ar fi efectuat lucrări reale de refacere a infrastructurii stradale.
Oamenii din zonă se simt marginalizați și au sentimentul că au fost uitați de autorități. Sunt cetățeni cu drepturi depline ai acestui municipiu, plătitori de taxe și impozite locale și nu dispun de rețea de canalizare pentru apa menajeră, gaz și iluminat public. Suntem în anul 2020, domnule primar! Oare când vor ajunge locuitorii de pe strada Vâlcele să se bucure de avantajele dezvoltării pe care pretindeți că ați adus-o acestui municipiu?”, declara Roxana Țurcanu.

Sursa: comunicat ALDE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *