Preotul Petru Fercal: Bătrânii și oamenii înțelepți să ofere tinerilor învățăminte pentru o moralitate, o virtute frumoasă, ca să nu ne prăbușim ca neam și ca popor al lui Dumnezeu

Alături de credincioşii parohiei, s-a rugat şi un grup de enoriași de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani. Slujba Paraclisului s-a oficiat în incinta bisericii, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. În cuvântul de învățătură, părintele misionar Petru Fercal a scos în evidență importanța comuniunii dintre oameni, într-ajutorarea, spiritul de echipă, iertarea, traiul în pace și buna-înțelegere.

Toți gospodarii satului să se unească în a înfrumseța această localitate și a ajuta pe oamenii care se confruntă cu anumite lipsuri, dar și în mod deosebit să se îngrijească de buna conservare a sfintelor locașuri din parohie. În această bisericuță și-au plecat genunchii nenumărate personalități și oameni din toate categoriile, au cunoscut dialogul cu Dumnezeu, au înțeles ce înseamnă o viață binecuvântată și plină de virtuți, iar la încercări, la necazuri, la bucurii, la realizări, cu dragoste veneau în fața Sfântului Altar și mulțumeau Domnului sau cereau ajutor și izbăvire. Profesorii și învățătorii să convingă pe elevi să dea o atenție maximă unei culturi sănătoase, să-i aducă la biserică și aici împreună să se roage în zilele de duminică și în sărbători; bătrânii și oamenii înțelepți, cu experiență, să ofere tinerilor învățăminte pentru o moralitate, o virtute frumoasă, ca să nu ne prăbușim ca neam și ca popor al lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, să ne desăvârșim”, s-a exprimat părintele misionar protopopesc Petru Fercal, care a subliniat importanța jertfei depuse de înaintașii noștri și implicarea noastră, a fiecăruia, în dăinuirea acesteia peste veacuri.

„Pentru ca acest sfânt locaș să dăinuie peste veacuri, este nevoie de ajutorul și de implicarea tuturor enoriașilor Parohiei Ionășeni, ca în scurt timp să fie înnoit acoperișul din șindrilă, pentru a proteja monumentul de intemperii”, a mai adăugat părintele Petru Fercal.

Cultura oferă sol fertil credinței”

Părintele paroh Claudiu-George Crupă a mulţumit tuturor pentru participarea şi implicarea în organizarea acestei întâlniri, exprimându-şi dorinţa pentru activităţi similare ulterioare. Doamna Elena Chipoancă, fiică a satului, în calitate de autor, a oferit părintelui misionar Petru Fercal cartea „Ionășenii de azi, de ieri și de mai demult”, în care se găsesc monografiile celor trei biserici ale satului Ionășeni.

Primarul comunei Truşeşti Petru-Grișa Ailenei a mulțumit părintelui Petru Fercal pentru acest moment minunat de comuniune: „Credința și cultura nu sunt două entități paralele, ci, deși distincte, ele se întrepătrund și se conțin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinței, iar credința face să rodească perenitatea culturii ca pe o Liturghie a identității unui popor, săvârșită în devenire și dăinuire spre slava lui Dumnezeu”. El l-a evocat pe Mihai Eminescu, care a numit Biserica Ortodoxă „Maica spirituală a neamului românesc”. La final a avut loc o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori și binefăcători și pentru toți ei adormiți din localitatea Ionășeni. După slujbă, a urmat un program de cântări patriotice, cântări dedicate satului românesc și duhovnicești, susținut de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” și de corul de copii al Parohiei Ionășeni. Toți cei prezenți au fost invitați la o agapă creștină oferită de Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani și de Parohia Ionășeni.

Satul cu trei biserici

Parohia Ionăşeni este străjuită de trei biserici frumoase: Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – construită între anii 1914-1925, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – locaşul de cult din cimitir, construită în anul 1776 și Biserica „Sfântul Dumitru” sau „biserica din livadă”, construită în secolul al XVII-lea. Aici slujește din anul 2019 părintele Crupă Claudiu-George. În biserică se află o veche lespede de piatră cu o inscripție conținând anul 1234, ceea ce arată că aici a existat o biserică din vremuri străvechi. Ea are în partea de sud a curții patru morminte ale preoților care au slujit cândva în acest lăcaș de cult. Este construită în întregime din bârne de stejar, pe temelie de piatră. Este acoperită cu draniță. Are formă dreptunghiulară, cu absida altarului pentagonală decroșată față de restul construcției și cuprinde trei încăperi: pronaos, naos și altar. Intrarea în lăcașul de cult se face pe o ușă situată pe peretele sudic al pronaosului. În câteva vitrine sunt expuse obiecte de muzeu: cărți, icoane, s.a.

Sursa: Doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *